Proiect educativ județean, cu participare internațională "Tradiția- oglinda sufletului românesc", ediția a IV-a, an școlar 2021-2022
Motto: "…datinile, proverbele, muzica
şi poezia sunt arhivele popoarelor, iar cu ele se poate constitui trecutul lor
îndepărtat. Căci nu există bucurii mai de preţ ca averea de cuget şi simţire
inclusă şi păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor în adâncul
sufletului românesc, al moşilor şi strămoşilor noştri." (Alexandru
Vlahuță)
Poporul român, așezat de veacuri pe
aceste meleaguri, a moștenit o bogată zestre spirituală. Bogăția lingvistică
este cuprinsă în toate genurile literare ale creațiilor populare: doine, balade,
basme, legende, proverbe, zicători și poezii.
Tradițiile românești constituie una
dintre valorile inegalabile și incontestabile ale poporului român.
Cântecul, dansul, portul,
obiceiurile, datinile și tradițiile populare românești se bucură de o largă
apreciere internațională, pentru originalitatea, diversitatea, rigurozitatea și
sinceritatea cu care transmit sentimente profund umane.
Varietatea folclorului românesc
dezvăluie frumusețile artei populare, în care sunt înmănunchiate sentimentele
poporului nostru ce mărturisesc
existența sa multimilenară, pe aceste plaiuri.
Activităţile extraşcolare au cel
mai larg caracter interdisciplinar, oferind cele mai eficiente şi oportune
modalităţi de valorificare a tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor populare
locale şi naţionale.
Patrimoniul valoric naţional trebuie
îmbogăţit şi transmis din generaţie în generaţie, prin procesul educaţional.
Educaţia urmăreşte familiarizarea cu valorile
naţionale materiale şi moral-spirituale, renaşterea, valorizarea şi perpetuarea
tradiţiilor; utilizarea potenţialului educativ al datinilor şi obiceiurilor
calendaristice populare, formarea conştiinţei naţionale, educarea civismului și
al umanismului.
Obiceiurile şi tradiţiile populare sunt un
domeniu important al culturii populare româneşti. Ele au rolul de a regla şi
consolida relaţiile comunitare, fiind respectate cu stricteţe de toţi membrii
societăţii.
Rolul dascălilor, este acela de a-i face
pe copii să înveţe, să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile
poporului român, să iubească meleagurile natale, portul şi sărbătorile populare
românești.
Scopul proiectului:
sensibilizarea și mobilizarea elevilor și a cadrelor didactice, de a promova,
valorifica și valoriza arta tradițională și patrimoniul cultural românesc, în
spațiul european;
Obiectivele specifice ale
proiectului:
- Promovarea regulamentului concursului, pentru
cele trei secţiuni ale Proiectului educativ județean, cu participare
internațională "Tradiția- oglinda sufletului românesc",
Ediția a IV-a, an școlar 2021-2022;
- Dezvoltarea capacităţii de
comunicare interetnică prin promovarea legăturilor eficiente între exponenţii
unor generaţii diferite prin implicarea a minim 500 de elevi şi 100 de cadre
didactice din județul Buzău și din alte țări europene, pentru derularea celor trei
secţiuni ale proiectului;
-Stimularea
interesului şi a curiozităţii elevilor, pentru tradiţiile şi obiceiurile
populare românești;
-Educarea interesului și a dragostei
elevilor pentru frumusețea creațiilor folclorice românești - proverbe,
zicători, legende, obiceiuri legate de sărbători relegioase sau evenimente cruciale din viața omului
(naștere, nuntă, înmormântare), cântece și dansuri populare românești;
-Receptarea frumosului din arta
populară;
-Formarea unei atitudini pozitive,
prin educarea elevilor în spiritul păstrării valorilor tradiţionale românești;
-Dezvoltarea respectului față de
valorile tradiționale autentice;
-Formarea unui comportament social, etic şi moral, precum şi a unei
atitudini aprobatoare faţă de cei care transmit aceste tradiţii şi obiceiuri
populare – nestemate incontestabile ale tezaurului folcloric al unei naţiuni;
-Realizarea unui schimb de
impresii cultural-artistice, cu elevi și cadre didactice din județul Buzău și
din alte școli europene, pe tema folclorului, a datinilor, obiceiurilor și
tradițiilor populare românești și din alte țări europene;
-Promovarea, valorificarea și
valorizarea artei populare românești, în spațiul european;
Descrierea grupului țintă căruia i
se adresează proiectul:
Acest proiect se adresează unei
categorii largi de beneficiari, cu motivaţii, cunoştinţe şi abilităţi
distincte: cadrelor didactice care au preocupări legate de educaţia pentru arta
şi tradiţia populară românească în contextul european, elevilor şi părinților
acestora, autorităților locale și
membrilor comunității, interesați și
preocupați de păstrarea specificului naţional.
Estimăm participarea la proiect, a cca 500 de elevi din clasele primare și gimnaziale
și minim 100 de cadre
didactice din școlile
partenere din județul Buzău și din alte țări europene.
Beneficiarii
direcți și indirecți: minim 100 cadre didactice,
500 de elevi, părinți, membri din
comunitate, parteneri de proiecte eTwinning, pe tema tradițiilor populare din
țările europene.
Durata
proiectului: an
școlar 2021-2022: 4 octombrie 2021- 10 iunie 2022
Descrierea
activităților:
Activitatea
nr.1
a. Titlul activităţii: Elaborarea proiectului/ Identificarea
partenerilor/ Lansarea proiectului;
b. Data/perioada de desfăşurare: 1-22
octombrie 2021;
c. Locul desfăşurării: Școala
Gimnazială "Ion Creangă" Buzău,
d. Participanţi: cadre didactice din
județul Buzău și din alte țări europene, părinți, reprezentanți ai comunității;
e. Descrierea pe scurt a activității:
-Elaborarea proiectului/ Identificarea
partenerilor/ Lansarea proiectului/Promovarea proiectului în spațiul on-line în
perioada: 1-22 octombrie 2021;
Activitatea
nr.2
Titlul activităţii: Simpozion
Județean cu participare internațională,
on-line "Unitate în diversitate, prin folclor, obiceiuri și
tradiții populare"-
Secțiune cadre didactice: Sesiune de comunicări științifice cu tema: "Studii în domeniul
artei, folclorului, datinilor și
tradițiilor populare românești și din alte țări europene";
b. Data/perioada de desfăşurare: 31 ianuarie
2022;
c. Locul desfăşurării: la Școala Gimnazială
"Ion Creangă" Buzău și la școlile participante la proiect;
d.
Participanţi: cadre didactice din județul Buzău și din alte țări europene, elevi,
părinți;
e. Descrierea pe scurt a activității:
La
Simpozionul județean, cu participare internațională, on-line: "Unitate în diversitate, prin folclor, obiceiuri și
tradiții populare",
vor participa on-line, cadre
didactice din județul Buzău și din alte țări europene.
Nu se percepe taxă de participare!
Activitatea nr.3
a.
Titlul activităţii: Festival Concurs-
județean, cu participare internațională, on-line, “Canto
tradiţional românesc și din alte țări europene”
b. Data/perioada de desfăşurare: 31
martie 2022
c. Locul desfăşurării: la Școala
Gimnazială "Ion Creangă" Buzău și la școlile participante la proiect;
e. Descrierea pe scurt a
activității:
La Festivalul concurs județean on-line, cu participare internațională,
“Canto
tradiţional românesc și din
alte țări europene”, activitatea
numărul 2, în cadrul Proiectului educativ județean, cu participare
internațională „Tradiția- oglinda sufletului românesc”, Ediția
a IV-a, an școlar 2021-2022, vor participa
elevi din clasele primare și gimnaziale din județul Buzău și din alte țări
europene și vor concura în cadrul a trei categorii de vârstă:
I. Categoria de vârstă: 3 - 5 ani;
II. Categoria de
vârstă 6 – 10 ani;
III.Categoria de
vârstă 10 – 15 ani;
Secțiuni:
I.Cântece populare;
II Dansuri populare;
Clasificarea interpreților
participanți la concurs, se va face în funcție de calitatea vocii și a
interpretării, creativitatea și originalitatea interpretării, ținuta scenică,
costumul popular cu care evoluează concurentul, autenticitatea și valoarea
artistică a pieselor.
Nu se percepe taxă de participare!
Activitatea
nr.4
a.Titlul activităţii: Expoziție –Concurs Județean cu participare internațională online- "Păpuși artizanat,
în port popular românesc, din diverse zone etnografice ale țării";
b. Data/perioada
de desfăşurare: 31 mai
2021;
c. Locul desfăşurării: Școala
Gimnazială "Ion Creangă" Buzău/ on-line;
d. Descrierea pe scurt a
activității:
La
Expoziția- Concurs județean, cu
participare internațională, on-line: "Păpuși
artizanat, în port popular românesc și din alte țări europene", activitatea numărul 3 în cadrul proiectului
educativ județean, cu participare internațională, "Tradiția- oglinda sufletului românesc", Ediția a IV-a,
an școlar 2021-2022, vor participa indirect, elevi din clasele primare și
gimnaziale din județul Buzău și on-line, elevi și cadre didactice din alte țări
europene.
Criteriile de jurizare a
lucrărilor: respectarea specificului etnografic tradițional, al fiecărei zone
în parte, creativitate şi originalitate în expresia artistică, folosirea
motivelor populare, folosirea cusăturilor decorative ș.a.
Clasificarea participanților la concurs, se
va face în funcție de calitatea creațiilor artistice, respectiv, "Păpuși
artizanat, în port popular românesc și din alte țări europene", folosind
diverse materiale la liberă alegere: textile, țesături, linguri de lemn, împletituri din pănuși de
porumb etc.
Participarea la concurs:
indirectă; materialele se trimit prin poștă.
Nu se percepe taxă de
participare!
Activitatea nr. 5
a. Titlul activităţii: Centralizarea
lucrărilor, jurizarea concursului ”Tradiția-
oglinda sufletului românesc”;
b. Data/perioada de
desfăşurare: 03-24 iunie 2022;
Festivitatea de premiere: 30 iunie 2022; Expedierea diplomelor în
format electronic: 01- 15 iulie 2022.
c. Locul desfăşurării: la
Școala Gimnazială "Ion Creangă" Buzău.
d. Descrierea pe scurt a activității:
Cadrele
didactice și elevii participanți la
activitățile desfășurate în cadrul Proiectului educativ județean, cu
participare internațională, ”Tradiția- oglinda sufletului
românesc”, Ediția a IV-a, an
școlar 2021-2022 (1.
Simpozion Județean cu participare
internațională, on-line "Unitate în diversitate, prin folclor, obiceiuri și
tradiții populare"; Secțiune
cadre didactice: Sesiune de comunicări științifice cu tema: "Studii în domeniul
artei, folclorului, datinilor și
tradițiilor populare românești și din alte țări europene" din data de 31 ianuarie
2022; 2.Festival-Concurs
județean, cu participare internațională,
on-line, de cântece și dansuri populare “Canto
tradiţional românesc și
din alte țări europene”, din data de 31 martie 2022; 3. Expoziție –Concurs Județean, cu participare
internațională, on-line, "Păpuși artizanat, în port popular românesc și din
alte țări europene", din
data de 31 mai 2022), vor primi diplome de participare
și diplome cu premiile I, II, III sau Mențiune pentru elevii înscriși la
concursuri (Festivalul-Concurs
județean, cu
participare internațională, on-line, de cântece și dansuri
populare “Canto tradiţional românesc și
din alte țări europene”, din data de 31 martie 2022 și/ sau Expoziția-
Concurs județean, cu
participare internațională, on-line: "Păpuși
artizanat, în port popular românesc și din alte țări europene", din data de 31 mai 2022), conform
criteriilor de jurizare stabilite în regulament.
Toți participanții la proiect vor
primi Revista școlară, de schimb
cultural internațional, "Primii pași spre carte", în
format electronic, care va cuprinde articolele cadrelor didactice participante
la Simpozionul Județean cu participare internațională, on-line "Unitate
în diversitate, prin folclor, obiceiuri și tradiții populare", Sesiune de comunicări științifice cu tema: "Studii în domeniul
artei, folclorului, datinilor și
tradițiilor populare românești și din alte țări europene" din data de 31 ianuarie
2022 și activitățile
desfășurate cu elevii, în cadrul Festivalului-Concurs
județean, cu participare
internațională, on-line,
de cântece
și dansuri populare “Canto
tradiţional românesc și
din alte țări europene”, din data de 31 martie 2022 și Expoziția- Concurs județean, cu participare internațională, on-line:
"Păpuși
artizanat, în port popular românesc și din alte țări europene", din data de 31 mai 2022.
Rezultate
calitative și cantitative așteptate ca urmare a implementării proiectului,
inclusiv impactul proiectului asupra grupului țintă, unității de învățământ și
comunității:
-Stimularea interesului şi a curiozităţii
elevilor, pentru tradiţiile şi obiceiurile populare românești;
-Educarea interesului și a
dragostei elevilor pentru frumusețea creațiilor folclorice românești -
proverbe, zicători, legende, obiceiuri legate de sărbători relegioase sau evenimente cruciale din viața omului
(naștere, nuntă, înmormântare), cântece și dansuri populare românești;
-Receptarea frumosului din arta populară;
-Formarea unei atitudini pozitive prin
educarea elevilor în spiritul păstrării valorilor tradiţionale;
-Formarea unui comportament social, etic şi
moral, precum şi a unei atitudini aprobatoare faţă de cei care transmit aceste
tradiţii şi obiceiuri populare – nestemate incontestabile ale tezaurului
folcloric al fiecărei naţiuni;
-Promovarea elevilor talentați, cu aptitudini
cultural-artistice, în domeniul folclorului și al artei populare românești;
-Realizarea unui schimb de impresii
cultural-artistice, cu alți elevi și cadre didactice din județ, din țară și din alte școli europene, pe tema
folclorului, a datinilor, obiceiurilor și tradițiilor populare românești și din
alte țări europene;
-Dezvoltarea respectului față de valorile
tradiționale autentice;
-Creșterea implicării părinților și a
membrilor comunității în viața școlii;
-Creșterea calității învățământului prin
abordarea unei teme de mare importanță și larg interes;
Modalități de monitorizare și de evaluare a
proiectului:
- Discuții și întâlniri de lucru, pentru
evaluarea intermediară a fiecărei activități;
-Workshop/ Ateliere de creativitate: artă
populară și decorativă, pictură pe sticlă, cusături, împletituri, țesut,
olărit, sculptură în lemn ș.a.;
-Expoziții cu obiecte de artă
populară și artizanat românesc: țesut artistic, cusături, împletituri, ii,
obiecte de cult- icoane pe sticlă, sculpturi în lemn, obiecte din lemn, lut și ceramică, obiecte
decorative- ouă încondeiate, măști populare, machete- case țărănești din satul
tradițional românesc, păpuși artizanat, în port popular românesc și din alte
țări europene ș.a.
-Șezători populare, serbări școlare de Crăciun
ș.a.
- Editarea Revistei școlare, de schimb cultural internațional "Primii pași spre carte", ce va reuni toate activitățile desfășurate în
cadrul proiectului, ca exemple de bune practici, respectiv, referatele cadrelor
didactice participante la Simpozionul
Județean cu participare internațională,
on-line "Unitate în diversitate,
prin folclor, obiceiuri și tradiții populare", în cadrul secțiunii I, Sesiune de comunicări științifice
cu tema: "Unitate în diversitate,
prin folclor, obiceiuri și tradiții populare- Studii în domeniul artei,
folclorului, datinilor și tradițiilor
populare în Europa" și lucrările elevilor, corespunzătoare celei de
a II-a
secțiuni din cadrul simpoziunului.
-Publicare carte cu toate activitățile
desfășurate în cadrul Proiectului
educativ județean, cu participare internațională, ”Tradiția- oglinda sufletului
românesc”, Ediția a IV-a, an
școlar 2021-2022;
-Albume foto, CD-uri/DVD-uri cu
fotografii și filme video cu activitățile desfășurate pe parcursul derulării
proiectului ș.a.;
- Publicare carte- Ghid metodologic, Schimburi
de experiență și exemple de bune practici în cadrul Proiectului educativ
județean, cu participare internațională, ”Tradiția- oglinda sufletului
românesc”, Ediția a IV-a, an
școlar 2021-2022.
Modalități de asigurare a continuității /
sustenabilității proiectului:
-Activităţile
şi rezultatele acestui proiect vor putea fi
extinse prin realizarea de noi parteneriate în cadrul unor proiecte similare,
la nivel județean, regional, național și internațional.
-Colaboratorii - elevii și cadrele didactice
participante la proiect, cu lucrări semnificative pentru tema Proiectului educativ județean, cu
participare internațională "Tradiția- oglinda sufletului românesc", Ediția a IV-a, an școlar 2021-2022, ca membri ai echipei de
redacție, vor primi Revista școlară, de schimb cultural internațional, "Primii pași spre carte", în format electronic.
Nu
se percepe taxă de participare!
Riscuri
implicate de proiect şi planul de răspuns: retragere parteneri, lipsa
sponsorilor, context,
situație generată de pandemie etc.
Activităţi
de promovare/mediatizare şi de diseminare în timpul implementării proiectului:
-Masă rotundă a grupului de lucru,
videoconferință cu partenerii de proiect;
-Toate activitățile desfășurate în cadrul Proiectului educativ județean, cu
participare internațională, "Tradiția-
oglinda sufletului românesc", Ediția a IV-a, an școlar 2021-2022, vor
fi publicate și promovate:
-în Revista de schimb cultural internațional "Primii pași spre carte", Coordonator: Prof.înv.primar Ifrim Nicoleta, Școala
Gimnazială "Ion Creangă" Buzău;
-în cadrul Proiectului de parteneriat eTwinning, "Tradiții și obiceiuri
ale țărilor europene"/ "Traditions et coutumes
des pays européens", Fondator: Prof. înv.
primar Ifrim Nicoleta, Școala Gimnazială Ion Creangă Buzău, an școlar
2021-2022;
-pe Blog-ul "Caleidoscop
educațional": Proiect
educativ județean, cu participare internațională "Tradiția- oglinda sufletului românesc", ediția a IV-a, an
școlar 2021-2022;
-Facebook[1]
Parteneri implicaţi în proiect, descrierea parteneriatului:
-Parteneri de Proiect
eTwinning, "Tradiții și obiceiuri
ale țărilor europene"/ "Traditions et coutumes
des pays européens", Fondator: Prof. înv.
primar Ifrim Nicoleta, Școala Gimnazială Ion Creangă Buzău, an școlar
2021-2022.
[1] https://www.facebook.com/profile.php?id=100013759037198
https://issuu.com/nicoleta60/docs/revista_primii_pasi_spre_carte_nr.2_11f8d400794493
Revista
școlară, de schimb cultural internațional “Primii pași spre carte”, Nr.27/
ianuarie 2022
Expoziția- Concurs Județean, cu participare internațională "Păpuși artizanat în port popular românesc și din alte țări europene", din data de 31 mai 2022-Activitatea Nr. 3 în cadrul Proiectului educativ județean, cu participare internațională „Tradiția- oglinda sufletului românesc”, Ediția a IV-a, an școlar 2021-2022
În cadrul Proiectul educativ
județean, cu participare internațională online „Tradiția- oglinda sufletului românesc”, Ediția a III-a, an școlar s-au dezvoltat Parteneriate educaționale și schimburi de experiență cu următoarele unități de învățământ din județul Buzău și din alte țări europene:
1.Școala Gimnazială Nr.7 Buzău;
2.Școala Gimnazială Nr.11, Buzău;
3.Școala Gimnazială „P.H. Zangopol” Buzău ;
4.Școala Gimnazială „Episcop Dionisie Romano”,
Buzău;
5. Liceul Tehnologic Vernești Buzău;
6. Școala Gimnazială "General Grigore Baștan" Buzău;
7. Liceul
Tehnologic "Dimitrie Filipescu" Buzău;
8.Școala Gimnazială Vadu Pașii Buzău;
9.Școala Gimnazială Glodeanu Sărat, Buzău;
10.Școala Gimnazială
"Ing.Oprișan Iarca" Unguriu Buzău
11.Școala Gimnazială "Înv.
Nicolae Ispas" Clondiru, Comuna Ulmeni, Buzău
12.Școala Gimnazială
"Inginer Oprișan Iarca" Comuna Unguriu, Județul Buzău
13.Eğe Sanayi İlkokulu-
Kartal Istanbul TURCIA
14.Osnovna
Škola "Triva Vitasović Lebarnik"- Laćarak,
SERBIA
15.Școala
N6 după Anania Shirakatsi, ARMENIA
-Alți
parteneri implicaţi în proiect: Parteneri de Proiect eTwinning, "Tradiții și obiceiuri ale
țărilor europene"/ "Traditions et coutumes des
pays européens", Fondator: Prof. înv. primar Ifrim Nicoleta,
Școala Gimnazială Ion Creangă Buzău, an școlar 2021-2022.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu